In anul 1996  un velier de clasa D pleaca din Portul Constanta. La port, marea era linistita si neagra precum taciunele. Cerul patat de nori in doua nuante de alb, nu prevestea nimic. Echipajul facea o calatorie de verificare a velierului si adaptabilitate la modificarile facute vasului.

     Veselie mare. Unul dintre mateloti isi anuntase nunta la intoarcerea velierului pe uscat. Dorea ca imediat dupa nunta, sa plece intr-o exlorare a „uscatului”. Nu, nu era satul de mare, de ape si pescarusi. Nu putea trece o zi fara sa innoate in spuma marii ce il imbratisa si proteja precum copilul ei. Doar dorea sa ii indeplineasca dorinta viitoareai sale sotii de a cunoaste tara iubitului ei. Fata, de origine olandeza, auzise multe despre Capra Neagra, Floarea de Colt si Bujorul de Munte. Dorea sa vada si Delta Dunarii, cu nuferii ei de inegalat si vietuitoarele ei energice.

     Veselia era la ea acasa pe velier, dar deodata, o furtuna venita din senin cu cadere mare de apa i-a buimacit. Panzele fluturau haotic si nu puteau fi stapanite. Vasul se legana amenintator si 2 mateloti au cazut in apele parca turbate. Cu ajutorul restului de echipaj ramas pe vas, unul dintre mateloti a fost recuperat. Cel ce urmeaza a se insura pare cazut in pantecul marii. Groaza de a pierde un membru al „familiei” se vedea pe chipurile fiecaruia. Ce aveau sa ii spuna iubitei de la mal? Avea sa schimbe nunta de vis pe o inmormantare in lipsa ? Cu toate astea, echipajul incerca sa domoleasca panzele si sa isi salveze pielea de furtuna lui Ilie, aducatorul poilor din folclorul zonal.

      Intre timp, matelotul inghitit de apele marii, a fost vazut de Sabina, o tanara sirena rebela, ce se aventura mereu departe de casa. Nu ii placea ca era ingradita de granitele Insulei Serpilor. Desi familia ei isi traia viata la adancine, ea era mai mereu atrasa de uscat, barci si animalele acelea ce traiesc pe langa mal. Vazand matelotul cum se afunda in adancurile marii, imediat si-a dat seama ca acesta este ranit. Innotand energic catre el, l-a prins si i-a dat „sarutul marii”. Sirenele aveau puterea de a da vietuitorelor de pe pamant adaptarea la mediul marin, insa, cu pretul scurtarii vietii lor. Matelotul, inca lesinat, a fost dus de Sabina in adapostul ei, unde a putut sa ii ingrijeasca ranile.

     La cateva zile de la teribila furtuna, matelotul incepea sa isi revina. Se simtea ciudat, ud, dar parca nu il deranja senzatia. Cand deschise ochii si vazu pestisori in preajma sa, a crezut ca viseaza. Se freca la ochi rapid, dar realiza ca nu viseaza. Nedumerit si aproape socat, incerca sa isi tina respiratia si isi astupa nasul si urechile. Sabina, din coltul ei, vazu toate scena si incepu sa rada. I-a spus de accidentul din timpul furtunii, de „sarutul marii” si de timpul cat a stat in convalescenta. Inca nedumerit, matelotul arata ca ii este foame. Dupa ce a gustat din mancarurile adancului pregatite de Sabina, incepe ca o intrebe despre existenta sirenelor, de familia ei, de mituri si intamplari cu marinari. De, acum vorbea si limba sirenelor. 😛

    Absorbit de noutate, curios din fire si explorator convins, matelotul nu observa cand a trecut timpul. Compania sirenei ii placea si fara sa isi dea seama, s-a infiripat o relatie intre ei. Si nu, nu era chiar iubirea ce i-o purta olandezei, dar ii era tare draga Sabina.

     La urmatorul consiliu al sirenelor din Marea Neagra, batranii au decis ca la urmatoarea furtuna matelotul sa fie expulzat pe uscat, dar nu inainte de a i se sterge amintirile din perioada petrecuta in mare. Trecuse un an de cand era printre ei si corpul Sabinei resimtea efectele. Imbatranea vizibil si se simtea rau. Furtuna a venit parca la cerere, a doua zi dupa consiliu. Fara sa o anunte pe sirena indragostita, consiliul a facut o vraja si l-a dus pe matelor cat mai aproape de Insula Serpilor, ca lumea sa creada ca este recuperat in urma unui naufragiu in larg. Gasit de un marinar rus, ce avea in paza coasta insulei, anunta la far stradania sa. Imediat au venit ajutoare si l-au ingrijit pe matelor. Dupa recuperare, a fost dus in portul Constanta, unde era si echipajul din care facea parte. Intre timp, consiliul sirenelor nu stia ca Sabina ramasese insarcinata. A ascuns acest lucru cat a putut de mult. In momentul cand simtea ca i se apropie sorocul, a rugat consiliul sa ii promita ca la majoratul copilului ei, ii vor da voie sa plece pe uscat sa isi caute tatal si sa decida atunci daca va dorii sa traiasca pe uscat sau in ape.

     Matelotul odata ajuns in Constanta, a facut tot posibilul sa isi gaseasca iubita pierduta. Inca nu realizase cat timp trecuse. Din fericire, olandeza inca il astepta. Ceva in sufletul ei ii spusese mereu ca al ei marinar traieste pe undeva si avea sa se intoarca la ea. Au facut nunta mult dorita. Au vazut caprele negre si Delta. Au crescu 2 copii frumosi.

     Dupa ani si ani, matelotul a devenit capitan de velier clasa D, precum cel de pe care a cazut in timpul furtunii. Datorita experientei sale si a capacitatii de a stimula si manageria un echipaj, i s-a propus ca participe la a doua editie din Regata Marilor Veliere.untitled

Avea sa fie pe unul din cele 14 nave ancorate in Portul Constanta ce va avea accesul permis celor aproximativ 100.000 de vizitator asteptati in perioada 8-11 septembrie. Stiind ca vizitarea va fi gratuita, nu stia daca era in stare sa raspunda la tumultul de intrebari rostite si nerostite de gurile si ochii celor nescoliti in ale marinaritului. Incurajat de sotie si pregatit de tirada de intrebari pregatite temeinic de catre ai sai copii, capitanul se indreapta catre velier, unde era asteptat de echipaj. Prins in valtoarea evenimentului, vizitatori pe care nu mai era in stare sa ii numere, nationalitati care mai de care diferite, reporteri entuziasmati si privirile familiei mandre, capitanul nu si-a dat seama cand a trecut ziua. Simtea un dor nebun sa isi ia baiatul in brate si nu intelegea de ce. Il vazuse toata ziua de pe puntea velierului si ii facea mereu cu mana. Incheidu-se prima zi de vizitat navele, aduna echipajul si le dadu liber, pentru a merge si ei pe uscat sa sarbatoreasca impreuna cu familia lor. Agitatia si veselia oamenilor il bucura nespus. regata-marilor-veliere-1Focul de artificii lumina cerul si parca isi vazu fiul in multime, dar fara sora sa si mama lui. Putin incruntat, se duse glont catre el sa il apostrofeze de isprava sa, dar odata ajuns in fata baiatului vazut de la distanta, ramase mut de uimire. Baiatul semana leit cu fiu sau, dar nu parea sa fie el. Sau era? Mintea ii juca feste si astepta o reactie salvatoare din partea persoanei aflate in fata sa, dar spre si mai marea sa uimire si acesta era blocat la vederea sa. Auzii ca din departare ceva de genul” deci tu esti tatal meu”. Buimac de-a binelea, capitanul ii spuse ca il confundase si incerca sa il ghideze catre un politist comunitar care sa il ajute. Fara sa apuce a spune prea multe cuvinte, baiatul il intreba daca are ca semn din nastere o pruna pe umarul drept ca si el si daca i-a ramas semn in talpa de cand a calcat pe ariciul de mare. Stupoarea se citea clar pe fata capitanului. Nu mai intelegea nimic. Apoi, baiatul s-a prezentat. Sabin, baiat nascut in spuma marii, pe langa coastele Insului Serpilor. Vag aducandu-si aminte de acea perioada, barbatul a spus ca nu stia nimic de existenta sa, alt fel l-ar fi cautat. Dar nu intelegea un lucru, daca era Sabin, fiul Sabinei, unde ii era coada?! Asezandu-se pe o banca pentru a continua discutia, capitanul nu stia cum sa ii prezinte situatia familiei sale. Simtea ca ii era dator Sabinei cu cresterea copilului, dar simtea si acea parte de tata din el, care dorea sa il protejeze de acum in colo daca avea sa aleaga traiul pe uscat. Decise ca cea mai buna cale era sa discute cu toata familia de fata pentru a putea fiecare sa isi spuna parerea. Seara era mult prea departe a se incheia. Regata Marilor Veliere ii adusese pe langa multumirea de a i se fi recunoscut munca si un membru al familie de care nu stia nimic. Cu totii au decis ca Sabin sa locuiasca cu ei pe durata desfasurari evenimentului si sa astepte intoarcerea capitanului din traseul Romania, Rusia, Bulgaria. Cu toate acestea, se bucurau nespus de existenta sa. Nu a fost nimic gresit in relatia capitanului cu Sabina. Exsista doar parerea de rau ca nu a putut sa ii multumeasca pentru un dar asa de pretios, un copil frumos si sanatos, care a ales sa isi traiasca viata pe usat. Avea taaaare multe de invatat.